Decembrie 2014 – 30.000 mp de expoziții de brazi naturali de Crăciun!!!

Silva Group România lansează luni peste 30.000 mp de expoziții de brazi naturali de Crăciun

București, 5 decembrie 2014 – În perioada 8 – 24 decembrie, Silva Group România, liderul pieței de arbori și arbuști ornamentali și de pomi de Crăciun, deschide în București, pentru al 5-lea an consecutiv, cea mai mare suprafață de vânzare brazi din țară, cu o acoperire totală de peste 30.000 mp de pomi naturali, ecologici. Vizitatorii își pot alege bradul de poveste într-una din cele 7 expoziții cu vânzare din Noua Piață Obor, Bd. Floreasca, Mega depozitul Voluntari, Kaufland Mihai Bravu, Bd-ul Basarabia, Piața Alba Iulia, Băneasa Shopping City, AFI Palace Cotroceni și Macromall Brașov.

„Silva Group România dorește să le mulțumească vizitatorilor și cumpărătorilor fideli care ne-au determinat și anul acesta să ne autodepășim și să le oferim produse de calitate, la prețuri pentru toate buzunarele. Astfel un brad pentru apartament de 1,75 – 2,50 m va avea prețuri cuprinse între 59,99 și 300 de lei în funcție de calitate, simetrie și culoare. Vă invităm să ne urmăriți îndeaproape pentru a beneficia de toate surprizele pe care vi le pregătim în această lună a cadourilor”, a declarat Ovidiu Neacșu, Director Comercial al Silva Group România.

Toți pomii expuși provin din pepinierele private ale partenerilor autohtoni și din străinătate (tăiați sau cu rădăcină) și se încadrează între 1 și 7 m înălțime (pomi tăiați) și 0,6 – 4 m (pomi cu rădăcină). Vizitatorii vor putea alege între speciile de brad nobil Abies Nobilis, brazii caucazieni Abies Nordmanniana, Argintiii Picea Pungens Glauca, precum și brazii de proveniență autohtonă Abies Alba (bradul românesc).

Pentru a facilita procesul de achiziție, brazii sunt etichetați și expuși după criterii stricte de înălțime și calitate. Toate punctele de vânzare comercializează aceleași categorii standardizate, iar prețurile vor fi fixe pe întreaga durată a expozițiilor. Silva Group România va oferi în mod gratuit și servicii de ambalare, cioplire și fixare în suport a brazilor. Aceste operațiuni vor fi efectuate cu ajutorul utilajelor profesionale și a personalului calificat.

Pe lângă târguri de pomi de Crăciun, expozițiile cu vânzare își așteaptă vizitatorii și cu accesorii și decorațiuni de împodobit brazi, coronițe, aranjamente naturale, suporturi de fixare, concursuri de împodobit brazi și mai ales, fapte bune.

Persoanele localizate în afara capitalei sau cele care vor să economisească timp pot comanda pe platforma online www.MagazinulDeBrazi.ro, beneficiind de transport gratuit atât în București, cât și în restul țării.

Despre Silva Group România

Înfiinţată în 2007, Silva Group România (SGR) comercializează la nivel naţional, en-gros şi en-detail, arbori şi arbuşti ornamentali sau fructiferi, precum şi brazi cu rădăcină sau tăiaţi pentru Crăciun. Produsele oferite provin de pe plantaţii private din întreaga Europă, inclusiv din Danemarca, Austria, Germania sau Ungaria. Bazându-se pe experienţa de producţie de peste 30 de ani a partenerilor săi, compania a câştigat rapid notorietate şi a înregistrat o creştere constantă a cifrei de afaceri, care s-a majorat cu aproape 50% în 2012, faţă de anul anterior. În 2009 a fost lansată franciza Silva Group România. Din 2011 în sistemul logistic a fost inclus mega-depozitul Voluntari, cu o suprafaţă de aproape 10.000 mp, iar începând cu acest an, SGR oferă servicii complete pentru înfiinţarea de plantaţii private. Produsele sale pot fi achiziţionate şi de pe platformele MagazinulDeBrazi.ro şi MagazinulDePlante.ro.

Silva Group Romania şi-a propus descurajarea achiziţiei de brazi de Crăciun proveniţi din tăieri ilegale, oferind în schimb o alternativă cuprinzătoare de brazi crescuţi pe plantaţii private. Iniţiativa promovează conceptul de brad natural, biodegradabil, ecologic în detrimentul brazilor artificiali, precum şi achiziţia de brazi cu rădăcină în vederea replantării lor înainte sau după sezonul de iarnă.

Despre MagazinulDeBrazi.ro

Lansat la data de 1 noiembrie 2009, MagazinulDeBrazi.ro este o platformă online destinată comercializării de pomi şi accesorii de Crăciun, care îşi propune să vină în întâmpinarea necesităţii clienţilor de a alege dintr-o gamă variată de brazi naturali. Pomii sunt disponibili în 21 de categorii de înălţime (0,60-12 m) şi 7 soiuri diferite, tăiaţi sau cu rădăcină.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm contactați: Anca Marcu, PR Officer, mobil 0763 462 019, email: anca.marcu@silva-group.com